Acest articol este scris de Rebecca Adams, fizioterapeut, ce lucrează la National Rehab Hospital în Washington DC. Becca e colegă cu Marti Carroll, membru al bordului RCE și o voluntară dedicată. Marti și Becca au vizitat RCE-ul în această primăvară. Aici este impresia ei 🙂
Una din piesele mele preferate vorbește despre frumusețe și de ce contează ea. Spune că eforturile noastre de-a crea sau a fi parte a frumuseții sunt ca o statuie în parcul unui oraș sfâșiat de război, cu protestul ei împotriva întunericului și haosului din jur. Ritmurile zilnice al RCE-ului sunt marcate de frumusețe incoruptibilă, râu constant de viață al lui Dumnezeu, care stă în protest împotriva realității de opresiune și nedreptate.
Am avut privilejul să văd aceste ritmuri zilnice pentru o săptămână, în timpul vizitei mele din martie, alături de un vechi membru de bord și consultant în fizioterapie, Marti Carroll.
Prima licărire: Campusul Rezidențial RCE și Intreprinderea din Pecica. Am avut bucuria de a participa la ziua de naștere a lui Alex. Camera era plină de bucurie nemărginită. Îmbrățișări, înghesuieli, strigăte de încântare și o abundeță de cereri de selfie-uri. Și o licărire de frumoasă legătură de frați neîngrădită. Sandu și Alex se află în îngrijirea RCE-ului de peste 9 ani. Sandu e aproape non-verbal, dar se poate mișca fără nici o problemă. Alex suferă de distrofie musculară. Caracterizată de o pierdere constantă de masă musculară și funcționalitate, aceasta l-a lăsat cu o minimă capacitate de mișcare a părții superioare a corpului. Are 20 de kilograme de piele, oase și inimă. Sandu se trezește din 2 în 2 ore (și face asta de mult timp) să-l întoarcă pe Alex de pe o parte pe alta, pentru a preveni o infecție a pielii. Nu poți nega adâncimea caracterului și dragostei din spatele acestei acțiuni. Ovi Martin, Director General al RCE s-a oferit să-l ducă pe Alex la baie și înapoi, în timpul cât eram acolo, dar Alex a refuzat și a insistat să vină Sandu să-l ajute.
A doua licărire: Am încheiat după-masa la Pecica cu o vizită la mini-apartamentul lui Manu. Acesta se află în grija RCE-ului de când era copil, fiind la Casele Darius, Raza de Soare, Casa Amy, iar acum la Pecica. Are 21 de ani și e angajat la RCE, prin programul de creere de locuri de muncă pentru tineri cu dizabilități. Cu bucurie ne-a primit în propria lui locuință, curață și fără pată, compusă din baie, bucătărie și dormitor. Zâmbetul lui a devenit contagios în timp ce deschidea frigiderul să ne arate ouăle cumpărate și celelalte alimente. Doina Martin i-a oferit demnitatea oportunității de a fii o gazdă bună întrebându-l: “Manu, ce poți împărți cu musafirii tăi?”, iar el repede a deschis un dulap și a scos un pachet de prăjiturele servind pe toată lumea.
Jean Vanier a scris că “cea mai mare durere e respingerea, sentimentul că ești văzut urât, murdar, o povară, fără nici o valoare… Și totuși cu toții știm că un copil, chiar din ziua nașterii știe dacă e iubit. Și dacă simte iubirea, corpul e relaxat, ochii sunt luminoși și e un zâmbet pe față; într-un fel vizibilul devine transparent. Un copil iubit e frumos!”
Sandu și Alex emană o legătură frățească frumoasă pentru că sunt iubiți de Tatăl prin mâinile RCE-ului. Manu poate experimenta frumoasa demnitate de a a primi și a avea grijă de musafiri în locuința lui deoarece se simte în siguranță și e sigur de dragostea lui Dumnezeu prin RCE.
